Avertismentul lui Medvedev: Întregul sistem de securitate al Europei este amenințat

Avertismentul lui Medvedev: Întregul sistem de securitate al Europei este amenințat
Publicat: 19/09/2014, 15:13
Actualizat: 12/02/2019, 17:47

„În esență, întregul sistem al securității europene este amenințat, în prezent, dar și valorile de bază, globalizarea viitoare și, în esență, întregul concept al dezvoltării pașnice”, a spus Medvedev.

Statele occidentale se pare că au uitat că Rusia, ca stat suveran, are dreptul să-și stabilească și să-și urmeze interesele naționale, a reproșat șeful Guvernului rus. „Am sentimentul că Occidentul a uitat faptul că Rusia are propriile interese naționale”, a spus el.

Toate încercările anterioare de a exercita presiune asupra Rusiei au fost zadarnice, iar Moscova nu va tolera „șantajul politic”, a avertizat Medvedev. „Istoria arată în mod clar că toate încercările de a exercita presiuni asupra Rusiei prin asemenea măsuri au fost zadarnice”, a declarat premierul rus.

„Nu vom tolera șantajul politic”, a avertizat șeful Executivului rus, subliniind că ‘suntem cea mai mare țară din lume, o putere nucleară care este casa a 150 de milioane de oameni, un teritoriu cu rezerve vaste și o piață uriașă pentru bunuri, servicii și investiții”.

Medvedev le-a reproșat totodată partenerilor săi occidentali faptul că, în pofida statutului țării sale, aceștia „pretind că Rusia nu există deloc pe harta globală”.

El i-a acuzat de subminarea stabilității sistemelor financiar și comercial. „Un lucru este sigur. Stabilitatea sistemelor globale financiar și comercial este demolată în prezent. Însă, fără îndoială, acest proces poate încă să fie oprit”, a adăugat Medvedev.

Washingtonul și Bruxelles-ul au impus săptămâna trecută noi sancțiuni Rusiei, pe care o acuză de implicare în criza din Ucraina. Rusia a răspuns în august cu un embargo asupra exporturilor de produse alimentare provenind din Uniunea Europeană (UE) ca răspuns la aceste valuri succesive de sancțiuni. Reprezentantul special al președintelui francez pentru Rusia Jean-Pierre Chevènement a pledat joi pentru anularea, în anumite condiții, a sancțiunilor europene impuse Moscovei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Crimă de Sfinții Constantin și Elena! Și-a găsit părinții morți în casă 😲
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
18 judeţe, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme severă până joi dimineaţă
Breaking news despre Florin Piersic!
Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină până joi dimineață. Sunt vizate 20 de județe
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Noua regulă pentru TELEVIZIUNILE din România. Tocmai s-a dat INTRZIS de la CNA
Reguli noi la bloc. Semnătura care devine obligatorie
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Elena Gheorghe revine pe scenă alături de trupa Mandinga după două decenii: ”Am visat la...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
(P) Arsenalul de iarnă al femeii – ghid pentru geci de damă
×